Bun venit

Cornereva

in comuna

Locul unde vei ramane uimit de frumusetea naturii
Va asteptam!
Vezi mai multe
Ultimile noutati

Principalele categorii ale activitățiilor

O comună bine-cuvântată!

Activitatea Comunei Cornereva

Anul centenarului 2018, este anul în care Comuna Cornereva împlinește frumoasa vârstă de 500 de ani! Puţinele urme materiale arheologice găsite pe teritoriul comunei Cornereva,atestă faptul că localitatea are un trecut milenar, deşi s-ar părea că marea izolare în care se află ar contrazice acest lucru. În perimetrul actual al centrului comunei a fost găsit un topor de piatră şlefuită şi perforată,despre care, se bănuieşte că datează din neoliticul târziu. Acest topor neolitic se află în prezent la şcoala din centrul comunei. De altfel şi alte surse susţin că urme ale habitatului uman pe teritoriul comunei datează din epoca bronzului timpuriu. Privind lucrurile sub aspect politico-organizatoric, putem spune că ţinuturile almăjene au făcut parte din uniunea de triburi a lui Oroles, a lui Rubobostes iar în ultimă instanţă din marele stat dac al lui Burebista. Este foarte posibil ca această stăpânire să se fi extins şi asupra populaţiilor de pe râul Belareca. Războaiele daco-romane au cerut sacrificii mari din partea populaţiilor dacice din această zonă.

Primarul Comunei Cornereva

Bine v-am găsit!
Nicolae Novacescu

Nicolae Novacescu

Primarul Comunei

Doresc sa fac performanță in această funcție, modernizând această comuna minunată conform standardelor europene.

0 km2,
0 Prima datare
0 Populație
0 Proiecte câștigate

Următoarele evenimente…

Ultimile Noutăți


Comuna Cornereva vă asteaptă cu produse BIO ATESTATE